Eugen Enășcuț are 60 de ani și este o fire retrasă, cu mult bun simț, cu glumele la el tot timpul și pus pe dans la petreceri. S-a angajat la Doka pe 15 ianuarie 2006 când un cumnat i-a spus că se caută muncitori. După multe locuri de muncă schimbate, la Doka a găsit stabilitate, ținând cont că lucrează din 1974, de când a plecat de la casa părintească din Roman, unde erau 15 frați și surori.

În 2000 a trecut prin focuri grele când fost trimis în șomaj. În perioada aceea a încercat diferite meserii: parchetar, zugrav, strungar și multe altele. A dorit să învețe și una și alta, cine știe când o să îi fie de folos. Cel mai important a fost să își întrețină familia – soția și cei trei băieți. Încă de atunci a realizat ce valoros este să ai un loc de muncă stabil și în cele din urma l-a găsit la Doka.

Meseria lui este de macaragiu și motostivuitor. De 15 ani de când lucrează în depozitul Doka a învățat tot ce era de învățat. Pentru el tot circuitul din depozit nu mai are secrete. Se ocupă de recepția utilajelor care vin în depozit, fie că e retur sau import și, desigur, de partea de recondiționare a materialelor: „Dacă nu mai e treabă la interior ieșim și facem ce e nevoie la exterior. În 2006 când m-am angajat eram 14 inși într-o echipă, iar în 2009, înainte de criză, eram 35. Acum echipa e mai mică, e mai ușor cu calculatoare și tablete, dar în trecut se făcea totul pe hârtie”, zice el cu un mic regret în voce.

Marian Gogoașă conduce depozitului din Tunari: „Deja îl știm din priviri: când intră în service e noapte [serios], și când iese din depozit e zi [degajat]. În depozit e treabă tot timpul, iar ca șef trebuie să fii mai exigent și îl înțelegem, dar există și momente mai lejere, iar atunci stă și la o glumă alături de noi”, ne spune Dl. Enășcuț.

Cea mai mare provocare a fost să învețe toate elementele și componentele sistemelor Doka, deloc puține. În fiecare zi trecea pe la fiecare component, le repeta și așa le-a învățat pe toate. Întotdeauna și-a luat munca în serios și și-a dorit să fie bun la ceea ce face.

Până în urmă cu câteva luni, Dl. Enăscuț făcea echipă cu Moise Virgil: „Ne știam din priviri, dar a ieșit la pensie. Acum fac echipa cu un coleg mai tânăr. De trei luni îl învăț, îi merge mintea și îi tot zic că trebuie să bage la cap că mai am puțin până la pensie. Aici sunt niște standarde, la Doka nu e cârpeală.”

Cine își dorește să învețe, prinde imediat, iar pe viitorii colegi îi sfătuiește să fie serioși. Din punctul lui de vedere există un conflict de generații – cei din garda veche sunt mai conștiincioși, iar cei mai tineri abordează munca altfel. „Cei tineri nu au răbdare, sunt cu gândul în altă parte. Cumva îi înțeleg, ei sunt tineri, își permit să riște. Eu le tot zic dacă nu ești serios, nu iese treaba.”

Dl. Enăscuț a fost ales de colegii săi ca reprezentantul colectivului din depozit pentru discuțiile anuale cu managerii. A fost desemnat pentru acest rol deoarece colegii au încredere în el, pentru că îi ascultă și nu e genul de persoană care să se repete.

Cel mai mult îi place la Doka că are de unde veni și de unde pleca, în alte cuvinte îi place să se simtă util, astfel simte că trăiește. „Programul e program, începi la 7 și termini la 4, dacă e nevoie să rezolvăm urgent un camion mai stăm puțin peste program, dar e o excepție când se întâmplă asta. Dacă plec de aici la 4 după-amiaza, la 8 seara pot fi la mine la căsuța de la țară.”

Se gândește cu plăcere la vremea când va ieși la pensie și va petrece mai mult timp la casa de la țară. Acolo e liniște, aude păsărelele și poate munci non-stop, nu simte că obosește. Seara se poate delecta cu una din cele peste o mie de cărți pe care le are și cu un pahar de vin.

La pensie va avea timp să facă și o căsuță de lemn la casa de la țară pentru cei patru nepoți, poate așa îi ademenește să vină mai des în țară. Și-ar dori să își vadă familia mai des, băieții lui s-au stabilit de ani buni în Marea Britanie, dar oriunde s-ar afla e mândru de aceștia:„I-am învățat că, dacă pot ajuta o persoană, să o facă, iar dacă nu pot ajuta, să spună, să nu se bazeze oamenii pe ei. Le-am spus că dacă își văd de treaba lor vor fi apreciați și așa este, toți sunt bine aranjați.”

„Viată e frumoasă dacă te întinzi cât ai”, ne spune Dl. Enășcuț. Până la pensie mai are câțiva ani de muncă, își dorește să mai strângă niște economii și să nu depindă de băieții lui la bătrânețe. Îl are drept model pe tatăl său care a lucrat până la 87 de ani. Mai are treabă inclusiv la Doka, să școlească persoane noi și să insufle generației noi câteva din valorile oamenilor din vechea gardă: seriozitate, responsabilitate și corectitudine.

Dată articol: 01.08.2021